Tu, poet tacut

Tu, poet tăcut Când nu poţi nimic a spune Şi simţi cum tâmplele îţi ard, Nu căta spre lumi nebune, Ci doar aşează-te pe prag. Sprijină-ţi visul în colţul ierbii, Necuvintele adună-le buchet, Priveşte cum aleargă cerbii Şi cu pădurea fă duet. Lasă-ţi... More

Tu, poet tăcut Când nu poţi nimic a spune Şi simţi cum tâmplele îţi ard, Nu căta spre lumi nebune, Ci doar aşează-te pe prag. Sprijină-ţi visul în colţul ierbii, Necuvintele adună-le buchet, Priveşte cum aleargă cerbii Şi cu pădurea fă duet. Lasă-ţi lacrima să ude Pământul din care-ai apărut, Lasă-ţi gândul să asude, Cu veşnicia fă legământ. Căci, tu, poet tăcut, Lumii îi eşti dator, Încă de când te-ai născut, Cu o iubire şi cu-n zbor. Şi, de oboseşti, din când în când, Aşează-te pe o margine de stea, Spune-ţi rugăciunea-n gând Şi, tuturor, povestea ta. 18. 03. 2009 Less