VOUĂ

CÂINELE ŞI ŢÂNŢARUL Intr-o toamnă aurită De al frunzelor miraj, Un dulău mare se-agită, Dă din cap, face tapaj: Vai, nimica nu-i mai place, Nimeni nu-i mai intră-n voie; În picioare vrea să-i calce , Dacă simte că-i nevoie, Adversari, să-şi răpună, Şi să-i... More

CÂINELE ŞI ŢÂNŢARUL Intr-o toamnă aurită De al frunzelor miraj, Un dulău mare se-agită, Dă din cap, face tapaj: Vai, nimica nu-i mai place, Nimeni nu-i mai intră-n voie; În picioare vrea să-i calce , Dacă simte că-i nevoie, Adversari, să-şi răpună, Şi să-i muşte rând pe rând… (De ce să latru la lună?… Când duşmanii-s pe pământ!) Mai cu gura, mai cu laba, Mai cu-un rânjet regizat… Câinele îşi face treaba – Şi se-ndreaptă spre palat. Vai, deodată se opreşte – Ca trăsnit în cap de-un par: In ureche-i se-nvârteşte, Şi-l înţeapă un ţânţar. E nervos…nevoie mare: Îşi bagă gheara-n ureche, Se trânteşte în cărare, Şi aleargă ca de streche. 1 Less