CARRIE
Stephen King
Această carte este pentru Tabbz, care m-a atras în
ea.
.
.
şi apoi, m-a scos pe cauţiune.
PARTEA ÎNTÂI
Sport cu sânge
Tabletă informativă din săptămânalul "Enterprise", 19 august 1966, Westover (Me.
)
(abr.
) Maine
SEMNALAREA UNEI PLOI CU PIETRE
Mai multe persoane de încredere au semnalat faptul că o ploaie de pietre a căzut din bun senin pe Carlin Street, în
oraşul Chamberlain, la data de 17 august.
Pietrele au căzut mai ales pe casa D-nei Margaret White, deteriorând în mare
măsură acoperişul şi avariind două jgheaburi şi un burlan, estimate la aproximativ 25$.
D-na White, văduvă, locuieşte cu
fetiţa ei în vârstă de trei ani, Carietta.
Nu s-a putut lua legătura cu D-na White pentru declaraţii.
Nimeni nu a fost într-adevăr surprins când s-a întâmplat, nu cu adevărat, nu la acel nivel subconştient unde colcăie
lucruri sălbatice.
Ca reacţie exterioară, toate fetele din sala duşurilor au fost şocate, înfiorate, ruşinate sau pur şi simplu
bucuroase că White, căţeaua, o luase iarăşi peste bot.
Unele dintre ele ar fi putut de asemenea simula surpriza dar, fireşte,
pretenţiile le erau neîntemeiate.
Carrie învăţase la aceeaşi şcoală cu unele din fete încă din clasa întâi, iar starea începuse
să se clădească încă de pe atunci, să se clădească încet şi imuabil, în conformitate cu toate legile ce guvernează natura
umană, şi cu statornicia unei reacţii în lanţ apropiindu-se de masa critică.
Ceea ce nici una dintre ele nu ştia, bineînţeles, era că acea Carrie White avea puteri telekinezice.
Inscripţie scrijelită pe un pupitru din Şcoala Elementară cu clasele V-VIII, Barker Street, Chamberlain:
Carrie White mănâncă căcat.
Vestiarul era plin de strigăte, ecouri, şi sunetul subteran al duşurilor împroşcând duşumeaua.
Fetele jucaseră volei la
prima oră, iar sudoarea lor de dimineaţă era uşoară şi înfocată.
Se întindeau şi se zgârceau sub apa fierbinte, chiuind, stropindu-se, dând din mână-n mână calupuri de săpun alb.
Carrie stătea printre ele apatică, precum o broască între lebede.
Era o fată îndesată, cu coşuri pe ceafă, spinare şi fese,
părul ud fiindu-i complet lipsit de culoare.
I se lipea de faţă îmbibat în posomorală, iar ea nu făcea decât să stea, cu capul
uşor aplecat, lăsând apa să-i biciuiască pielea şi să şiroiască pe jos.
Arăta a ţap ispăşitor, veşnicul cal de bătaie, care crede
în cheile franceze pentru mâna stângă, perpetua bătută-n cap, şi asta şi era.
Îşi dorea cu disperare şi consecvenţă ca Ewen
High să fi avut duşuri individuale ― şi, deci, private ―, asemeni liceelor de la Westover şi Lewiston.
Se zgâiau.
Întotdeauna se zgâiau.
Duşuri închizându-se unul câte unul, fete păşind afară, scoţându-şi caschete de baie pastelate, frecându-se cu
prosoapele, spray-indu-se cu deodorant, uitându-se la ceasul de deasupra uşii.
Sutiene fură încopciate, picioare păşiră în
chiloţi.
Aburul stătea suspendat în aer; locul ar fi putut să fie o baie publică egipteană, cu excepţia ghiorăitului constant al
vârtejului Jacuzzi din colţ.
Chemări şi fluierături ricoşau cu toată vioiciunea şi fiorul bilelor de biliard după un
carambolaj.
― .
.
.
aşa că Tommy a zis că n-o suferă s-o vadă pe mine şi eu.
.
.
― .
.
.
merg cu soră-mea şi bărbată-su.
Ăla se scobeşte-n nas, da şi ea la fel, aşa că-s foarte.
.
.
― .
.
.
duş după şcoală, şi.
.
.
― .
.
.
prea ieftin ca s-arunci un afurisit de penny şi-atuncea Cindi şi cu mine.
.
.
Miss Desjardin, profesoara lor de educaţie fizică, subţire şi fără sâni, păşi înăuntru, lungi scurt gâtul de jur împrejur,
şi-şi pocni o dată palmele, zgomotos.
― Ce-aştepţi, Carrie? Judecata de Apoi? În cinci minute se sună!
[Less]
